myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Amenzi de 450.500 lei de la ITM, inclusiv pentru „legea COVID” încălcată

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Pentru a verifica modul în care angajatorii respectă măsurile impuse pe perioada stării de alertă, potrivit prevederilor Legii nr. 55 din 15 mai 2020 (privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19), pe parcursul lunii trecute, funcționarii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brașov au efectuat 140 de controale. În urma acestora, au fost aplicate pentru deficiențele constatate amenzi în valoare de 7.000 lei, precum și opt avertismente. Potrivit ITM, sancțiunile au fost acordate pentru: neasigurarea triajului așa cum este definit de prevederile legii menționate, respectiv nerespectarea obligativității „organizării activităţii instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor, astfel încât să se asigure la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori. Pentru personalul propriu. triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, iar pentru vizitatori triajul se realizează prin măsurarea temperaturii”; neacordarea de materiale de dezinfectare și protecție, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori, nerespectarea distanţei între mese, funcţionarea în spaţii închise destinate alimentaţiei publice, deşi incidenţa COVID 19 depăşea indicele 3.

63 de lucrători „la negru”

Însă grosul a venit din activitatea de bază. 300.000 de lei au fost amenzile inspectorilor ITM, în luna aprilie, pentru 7 angajatori, la care au fost găsite  63 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată. În ceea ce priveşte respectarea prevederilor referitoare la completarea şi transmiterea REVISAL, au fost aplicate două sancţiuni: o amendă de 11.000 lei şi un avertisment. Pentru celelalte nereguli depistate în domeniul relaţiilor de muncă, angajatorii au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de 35.500 lei.
Tot în luna aprilie, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii au sancţionat, pentru nereguli, 36 de angajatori cu amenzi în valoare de 97.000 lei şi 35 de avertismente.


 

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Eu
0 #1 Eu 17-05-2021 23:44
Dar obositii astia dau vroe amenda ptr nerespectare conditiilor SSM??Sau le uita cand umplu prtbagajul masinii si burdihanele in Poiană?
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


STEEL CAME & FLUID

Curs BNR

Ma, 26 Oct 2021
Euro   Euro   EUR   4.9476   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.2587   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.8750   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.6280   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2435   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.4423   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5296   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   135.3300   Scădere
Anunturi MyTEX

Va reuşi Nicolae Ciucă să obţină o majoritate pentru a deveni viitorul premier?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

Cele mai comentate

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter