myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Mârzescu se schimbă, în sfârșit, pentru a deveni spital TBC

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Conducerea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie (cunoscut ca Spitalul TBC) Braşov pregăteşte terenul pentru mutarea instituţiei din actualul sediu, situat la Stejeriş, în clădirea fostului spital Mârzescu. Astfel, sunt în desfăşurare procedurile de achiziţie a lucrărilor de reparaţii şi igienizări, precum şi activităţile de amenajare a blocului alimentar.

Bucătăria rămâne „în casă”, dar va fi modernizată

De menţionat este faptul că serviciul alimentar al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie nu a fost externalizat, datorită specificităţii bolilor tratate în această unitate sanitară.

„În cazul bolilor infectocontagioase în general și al tuberculozei în particular, fiind vorba de boli consumptive, pentru obținerea succesului terapeutic este necesar ca tratamentul medicamentos să fie completat cu un regim de viață adaptat afecțiunii respective și, mai ales, cu un regim alimentar corespunzător. De aceea, regimurile alimentare zilnice prescrise de medic fiecărui bolnav sunt planificate și abordate diferit, în funcție de caz, stadiu de evoluție și terapie. În acest context, la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov serviciile de bucătărie nu au fost externalizate și, odată cu mutarea la Mârzescu, blocul alimentar va fi complet refăcut atât din punctul de vedere al amenajării sectoarelor din care este compus, cât și din punctul de vedere al dotării cu utilajele și agregatele necesare procesării alimentelor”, a explicat managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, dr. Dan Moraru.

Pentru realizarea noului bloc alimentar, Consiliul Județean Brașov a alocat spitalului suma de 121.988 lei din care au fost achiziţionate utilajele necesare. Este vorba despre mașină de gătit profesională tip sobă, hotă profesională cu motor extern, cuptor gastronomic electric cu convecție și aburi, spălător din inox cu cuvă mare și picurător.

În perioada imediat următoare, prin alocarea sumei de 110.000 lei se vor efectua lucrările de amenajare a sectoarelor din care este compus blocul alimentar, respectiv: recepţia şi depozitarea produselor alimentare neprelucrate, spaţii pentru prelucrări primare și spaţii pentru prelucrări finale, loc pentru depozitarea alimentelor pentru o zi, oficiu de distribuţie, control dietetic și anexe pentru personal.

„Prin realizarea blocului alimentar, îndeplinim unul din obiectivele specifice cuprinse în Planul de dezvoltare a Spitalului, respectiv creșterea capacității de a furniza servicii publice de sănătate de o calitate crescută și îmbunătățirea serviciilor nemedicale - gospodărești, în scopul de a crește gradul de satisfacţie al pacienților în raport cu serviciile furnizate de spitalul nostru”, a menţionat managerul spitalului, dr. Dan Moraru.

Se pregătește și noul Spital Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie

Bugetul total alocat de administraţia judeţeană Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Braşov în acest an este de 4.039.000 lei.

„În momentul în care Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie se va muta în sediul de la Mârzescu, vom avea o instituţie sanitară modernă, în care condiţiile de desfăşurare a actului medical şi de cazare a pacienţilor vor fi la nivelul cerinţelor actuale în domeniu. Până acum nu am putut face niciun fel de investiţii majore în clădirile acestui spital, deoarece ele nu ne aparţineau. Mă bucură faptul că în curând Spitalul de Pneumoftiziologie Braşov va dispune nu doar de un colectiv medical bine pregătit şi mereu gata să răspundă nevoilor pacienţilor, ci şi de un sediu propriu, pe care să-l putem îmbunătăţi în funcţie de necesităţi. Clădirea Mârzescu va fi un sediu temporar, având în vedere că alături de municipalitatea braşoveană vom face demersurile necesare construirii unei clădiri noi, moderne şi adaptate vremurilor actuale, în care să funcţioneze viitorul Spital Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie”, a menţionat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Foto: arhivă martie 2020

Sursa: Facebook/Erwan Joliff

 


 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 22 Oct 2021
Euro   Euro   EUR   4.9467   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.2501   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.8655   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.6354   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2435   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.4449   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5292   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   136.0100   Scădere
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Credeţi că se va realiza noul Spital Regional de Urgență al Brașovului?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

Cele mai comentate

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter