myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Milionar găsit mort în fosa septică

  • Apreciez !Nu-mi place !-2
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Milionarul Dan Ţandea a fost găsit decedat în cursul acestei dimineţi, în jurul orei 4.50, la ferma sa din localitatea Apahida, judeţul Cluj, după ce a căzut într-o fosă septică, folosită pentru canalizare, informează publicaţia locală Foaia Transilvană.
Trupul bărbatului în vârstă de 52 de ani a fost transportat la Institutul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului. Sunt efectuate cercetări sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă”, transmite IPJ Cluj.

Dan Cristian Țandea avea 51 de ani și era cunoscut ca un crescător de vaci de lapte, dar și ca fermierul care a salvat brânza de Năsal, potrivit Agrointel.

A condus până nu de mult Cooperativa Someș-Arieș, formă asociativă care avea, în 2018, o cifră de afaceri de 5 milioane de euro. Dan Țandea administra, la acea vreme, o fermă care lucra circa 500 de hectare de teren, cu un efectiv de 270 de vaci de lapte, în timp de soția și fiul lui Dan Cristian Țandea dețineau alte 56 de bivolițe, 44 de vaci și 700 de oi”, informează Agrointel.

„Era o instalație improvizată. El a intrat acolo să monteze nu știu ce țeavă și nu a mai putut ieși. Acolo a fost găsit mort în cursul dimineții. Cel mai probabil a intrat acolo și nu a mai putut să iasă. Noaptea a fost frig și a înghețat acolo”, spun surse pentru publicația „Foaia Transilvană”.

Sursă foto: foaiatransilvania.ro

 



loading...

Comentarii  

Willy
+2 #1 Willy 15-11-2021 03:20
Trebuia sa intre barbughe latraul rusofil, de meserie operator pe vidanja (cacanar adica) sa monteze teava. El este obisnuit cu "mediul", doar lucrul in haznale si fose septice face parte din munca sa de zi cu zi. El s-ar fi descurcat. Mai avea si ocazia sa sustraga niste material. Dar se pare ca duminica nu te poti baza pe latrau. E beat, dupa cum putem deduce din exprimarile sale infecte.
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 

Poza zilei

 
PERSPECTIVE PERSONALMANAGEMENT

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 05 Aug 2022
Euro   Euro   EUR   4.9264   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.8175   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.8439   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   5.0450   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2503   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.7386   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5188   Stagnare
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   124.8100   Creștere
Anunturi MyTEX

Consideraţi că autorităţile ar trebui să ia măsuri pentru încurajarea natalităţii?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter