Poze
Video
|
|
Ministrul Sorin Grindeanu este nemulțumit de starea gărilor din România, operate de compania de stat CFR, din subordinea Ministerului Transporturilor, și a anunțat că vor fi trecute în administrarea autorităților locale. Astfel, și Gara Brașov aflată într-o acută stare de degradare, va putea trece sub administrația locală pentru a putea fi reabilitată.
Grindeanu a descoperit că multe gări din România arată ca după război și a anunţat că la Ministerul Transporturilor se lucrează la cadrul legal pentru transferul gărilor de la CFR în administrarea autorităţilor locale, care doresc să le preia şi să le modernizeze.
„Am semnat în ultimele luni, de când sunt ministrul Transporturilor, vreo 40-50 de protocoale cu autoritățile locale, de descentralizare. Nu e destul. Aceste lucruri nu pot să rămână doar la nivel de CNAIR (n.r. - Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) Trebuie să se descentralizeze și la nivel de CFR”,
Ministrul Transporturilor afirmă că o altă mare problemă este cea a terenurilor aflate în administrarea CFR.
„Acele terenuri adiacente liniilor de cale ferată care încurcă proiectele locale. Toate aceste situaţii vor fi reglementate!”, mai spune Sorin Grindeanu.
![]() |
Euro | EUR | 4.9005 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.4823 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.4945 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.9076 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2362 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.3580 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5056 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 127.1200 |
![]() |
Comentarii
Nu, bai nenorocitilor din USL, cand aveti probleme trebe sa le rezolvati voi, mizerabililor, nu sa le pasati altora. Ca asta faceti voi, pasati nereusitele si obligatiile in curtea localitatilor.
Boschetar homalau, ma-ta cea betiva te-a fatat in buda garii. Este certitudine, vierme alcoolic, tu ai recunoscut, deci e sigur, nu ”se stie”. Se lucreaza cu dovezi, homosexualule. Chiar tu ai recunoscut, aurolacule.
Te citez, deviantule: ”Te trezesti a doua zi din betie si te gandesti cu groaza ce ai pescuit aseara: el sau ea.” În data de 09-10-2021, ora 01:05:06, în bzb.ro.
”Eu in carciuma m-am nascut, in carciuma vreau sa mor.” În mytex.ro, data 27-09-2121 la 23:21.
Aia este, leghebetistule (tu ai recunoscut!!!), aia este!