Poze
Video
|
|
Poliţiştii de imigrări din Braşov au desfăşurat, ieri, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii muncii nedeclarate a cetăţenilor străini în Braşov, ocazie cu care au depistat un cetățean din Bangladesh care desfăşura activităţi lucrative fără forme legale.
Acestuia i-a fost revocat dreptul de şedere şi i-a fost emisă decizie de returnare, fiind obligat să părăsească țara noastră în termen de cel mult 30 de zile.
De asemenea, societăţii comerciale angajatoare i-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.000 de lei.
„Poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Braşov au efectuat ieri, 16 mai a.c., o acţiune în cooperare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Brașov și Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov, pe linia prevenirii și combaterii muncii nedeclarate a străinilor, pe raza de competență.
Astfel, în cadrul acțiunii efectuate a fost depistat un cetățean din Bangladesh, în vârstă 35 de ani, care desfăşura activităţi lucrative fără forme legale, respectiv fără a deţine aviz de muncă conform prevederilor OG 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cetăţeanul bengalez a avut un drept de şedere în România însă nu a respectat reglementările referitoare la angajarea în muncă a străinilor pe teritoriul României.
Ca urmare a celor constatate, polițistii de imigrări au revocat dreptul de şedere al cetăţeanului străin şi au emis pe numele acestuia o decizie de returnare de pe teritoriul României, prin care este obligat să părăsească țara noastră în termen de cel mult 30 de zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privin regimul juridic al străinilor, republicată.
Față de societatea comercială în cauză a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 10.000 de lei, în conformitate cu prevederile OUG 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare", se detaliază într-un comunicat remis de Inspectoratul General pentru Imigrări.
![]() |
Euro | EUR | 4.9148 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.5152 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.5638 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.9264 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2417 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.3913 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5129 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 126.0400 |
![]() |