myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Zeci de sancțiuni aplicate ieri, în municipiu

  • Apreciez !Nu-mi place !+2
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Polițiștii brașoveni, împreună cu polițiști locali, au desfășurat noi controale pe raza municipiului Brașov. Acțiunea a avut loc ieri, între orele 16.00 și 23.30, în zonele aglomerate din municipiu, respectiv în zona centrelor comerciale, piețelor, spitalelor, fiind constituite filtre rutiere.

Au fost legitimate 77 de persoane și au fost verificate 31 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 11.500 lei.
Din totalul sancțiunilor contravenționale aplicate, 49 au fost date pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul rutier și 8 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială.

„Au fost constatate 2 infracțiuni la regimul rutier pentru care s-au întocmit dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența acoolului.
Totodată, au fost reținute 2 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Acțiuni în școli

Ieri și alaltăieri, în intervalul orar 08.00 – 16.00, polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară Brașov, în colaborare cu polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Brașov, au desfășurat acțiuni pe linia siguranței școlare.

Activitățile au avut loc în 12 unități de învățământ situate în municipiul Brașov și au avut drept obiectiv prevenirea delincvenței juvenile în mediul școlar prin informarea elevilor și cadrelor didactice cu privire la situații de risc, comportamente neadecvate în cadrul școlilor, comportamente violente sau de tip bullying în mediul școlar. De asemenea, au fost efectuate verificări privind modalitatea de asigurare cu pază/sisteme de supraveghere a unităților de învățământ.
Beneficiarii activităților au fost 614 elevi și 31 de cadre didactice.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 01 Iul 2022
Euro   Euro   EUR   4.9461   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.7286   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7088   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.9311   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2489   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.6612   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5289   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   123.9800   Scădere
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Consideraţi că Allen Coliban ar fi bun în postura de preşedinte al USR?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter