myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 
 

Alertă de călătorie pentru Grecia, emisă de MAE

  • Apreciez !Nu-mi place !-1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Ministerul Afacerilor Externe a atenționat românii care se află în Grecia sau care vor să călătorească acolo că temperaturile vor fi caniculare, de până la 42 de grade Celsius, pentru toată țara, începând de azi, 23 iulie.
Valul de căldură, provenit din zona Europei de Vest și a Nordului Africii, va afecta în principal vestul, centrul și nordul Republicii Elene, insulele din sud-estul Mării Egee, precum și arhipelagul insulelor Dodecaneze, efectele acestuia urmând a fi resimțite îndeosebi în zonele din interiorul țării”, precizează Ministerul condus de Bogdan Aurescu.
Potrivit Serviciului de Meteorologie grec, valul prelungit de caniculă ar putea să afecteze Grecia până la sfărșitul lunii iulie. Totodată, autoritățile elene au avertizat că temperaturile ridicate și intensificările vântului vor favoriza în continuare apariția unor incendii de vegetație.
Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 și Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență, a transmis MAE. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Grecia: +306978996222 și Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Mie, 22 Mar 2023
Euro   Euro   EUR   4.9232   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.5644   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.6092   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.9467   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2451   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.3316   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5172   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   126.9000   Creștere
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Susțineți ideea construcției unui sens giratoriu suspendat în Bartolomeu?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter