myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Cântăreața Narcisa Suciu, operată de urgență

  • Apreciez !Nu-mi place !-1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Cântăreața Narcisa Suciu, aflată în turneu prin țară, a trecut prin clipe dramatice în urmă cu doar 10 zile, în ziua de 18 iulie, după ce a acuzat o stare de rău care nu trecea cu nici un chip. Doctorii au decis să o opereze de urgentă, iar în prezent artista încă se recuperează.

Am cântat în Baia Mare sâmbătă, iar la Chitila duminică. Sâmbătă noaptea am început să mă simt rău, iar duminică dimineața m-am simțit foarte rău. Am vomitat în mașină, apoi în Cluj, în aeroport. Din fericire m-am întâlnit acolo cu Camelia Mitoșeru și m-a ajutat să mă târăsc prin aeroport și îi mulțumesc tare mult. Nu știam ce am, doar că îmi era foarte rău. Am luat o pastilă de rău de mișcare, am adormit, am ajuns în București, am mers la Chitila, unde aveam o cameră pentru cântare și am primit ajutor de la o asistentă. Mi-a dat niște injecții, niște calmante și am adormit. M-am trezit pe seară și n-am putut să cânt. Îmi era foarte rău. Până la urmă am zis să mă duc să cânt vreo trei piese. Am cântat o oră. Una peste alta, luni am ajuns într-un spital despre care știam că are cameră de gardă și primiri urgență pentru adulți. Mi-au făcut toate analizele posibile, am fost la CT. A venit un domn chirurg care mi-a spus că ar trebui să intru în operație acum, că e o urgență de grad zero și că în cazul în care mă grăbesc s-ar putea să ne iasă, iar dacă nu s-ar putea să fie prea târziu.”, a dezvăluit artista pentru Impact.ro.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 07 Oct 2022
Euro   Euro   EUR   4.9410   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   5.0408   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.6488   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   5.0873   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2572   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.6767   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5263   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   116.6000   Scădere
Anunturi MyTEX

Credeţi că de această dată România va fi primită în Schengen?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter