myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Catedre vacante prin școli și grădinițe, la o săptămână după „primul clopoțel”

  • Apreciez !Nu-mi place !+1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Deși anul școlar a început de o săptămână - e drept, mult mai devreme decât de obicei - nu toți elevii și preșcolarii din județ au profesori care să le predea, să-i educe și să-i instruiască.
Inspectoratul Școlar al Județului (IȘJ) a programat pentru astăzi, 12 septembrie, ședințe de repartizare pe posturi/catedre, cele mai multe fiind în unități din afara municipiului reședință de județ. Rău este că printre posturile libere se numără și câteva de învățătoare și de educatoare - unul la Grădinița cu Program Prelungit nr. 17 „Martinică” din Răcădău, altul la Grădinița cu Program Prelungit nr. 11 „Căsuța Bucuriei” din Brașov. Se caută și o educatoare în limba maghiară pentru grădiniță Waldorf în Brașov. Liceul Tehnologic Silvic „Dr. Nicolae Rucăreanu” Brașov are aproape o normă întreagă (16 din 18 ore) de predare pe săptămână pentru un profesor de chimie. Școala Gimnazială nr. 14 „Sfântul Bartolomeu” Brașov are nevoie de un profesor de geografie, iar Școala Gimnazială 3 „Gheorghe Lazăr”, de unul de educație fizică și sport. Liceului cu Program Sportiv îi lipsește un profesor cu specializare în handbal, cu normă întreagă.
Alte unități au doar câteva ore pe săptămână „descoperite” la unele discipline: Școala Gimnazială 5 Brașov - șase ore de istorie (adică șase clase nu au profesor), Școala Gimnazială 8 - patru ore (tot atâtea clase) de fizică. Seminarul Liceal Teologic Ortodox „Nicolae Stăniloae” are neacoperite ore de Informatică și TIC, de Geografie și de Biologie, Colegiul Tehnic „Remus Răduleț”, de engleză și de religie ortodoxă, iar Școala Gimnazială nr. 11 „Șt. O. Iosif”, de religie romano-catolică. Lipsesc și maiștri-instructori din unele colegii tehnice din Brașov și din județ.

Lista completă este aici.

Cu două zile înainte de „primul clopoțel”, conducerea IȘJ Brașov dădea asigurări că fracțiile de normă didactică de predare, rămase libere în urma mobilității personalului – titularizare, detașare, transfer, inclusiv în urma concursului pentru suplinitori - vor fi ocupate, și în acest an, prin distribuirea lor la plata cu ora către titulari sau suplinitori calificați sau cu profesori pensionari care vor să se întoarcă la catedră.

„La colegii pensionari este vorba și de dorința lor de a continua sau a se întoarce. Datele acestea privind încadrarea personalului sunt în dinamică. Oricum, dacă e s-o luăm pe partea fericită, 92% dintre catedre sunt acoperite”, preciza, pe 1 septembrie, inspectorul școlar general al IȘJ Brașov, prof. Ovidiu Tripșa.

Ariana Bucur, inspector școlar general adjunct, a subliniat că suplinitor „necalificat” înseamnă profesor care predă altă disciplină decât specializarea obținută prin licență sau lipsa absolvirii modulului psihopedagogic.

În acest an, școala a început pe 5 septembrie, dar concediul legal în învățământ a fost până în 31 august, astfel că timpul pentru rezolvarea problemei resursei umane a fost mai scurt.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Ma, 29 Noi 2022
Euro   Euro   EUR   4.9184   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.7383   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.6933   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.9890   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2427   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.5228   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5147   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   120.9300   Creștere
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter