myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 
 

BRAȘOV. Acțiune cu efective mărite, în Șoarș

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Ieri, în intervalul orar 17.00 - 20.00, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică Brașov au desfășurat pe raza localității Șoarș, din județul Brașov, o acțiune cu efective mărite, la care au participat și polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov și ai Secției de Poliție Rurală Voila.

„Scopul activităților desfășurate a fost asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, verificarea respectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice, precum și prevenirea și combaterea delictelor silvice”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

În cadrul actiunii, polițiștii brașoveni au legitimat 38 de persoane, au verificat 30 de autovehicule și 4 societăți comerciale, iar pentru abaterile constatate au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 6.400 lei.

„Din totalul sancțiunilor aplicate, 10 au fost pentru încălcarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice și 2 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind confiscată suma de circa 260 lei.
De asemenea, polițiștii au reținut 1 certificat de înmatriculare”, a detaliat comisarul de poliție.

În vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov vor continua astfel de acțiuni și în perioada următoare, pe raza întregului județ, potrivit sursei citate.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 03 Feb 2023
Euro   Euro   EUR   4.9005   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.4823   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.4945   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.9076   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2362   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.3580   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5056   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   127.1200   Creștere
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Credeți că va veni vreodată momentul în care nu se va mai da mită la medici?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter