Poze
Video
|
|
În perioada 16 – 22 septembrie, polițiștii rutieri brașoveni acționează în cadrul proiectului ROADPOL-SAFETY DAYS, pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora.
„Proiectul este susținut de Comisia Europeană și își propune concentrarea eforturilor pentru reducerea numărului de accidente și a consecințelor acestora, precum și ca ziua de 21 septembrie 2022 să devină o zi fără persoane decedate din accidente rutiere produse pe drumurile din Europa”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
În cadrul acestui proiect, astăzi, polițiștii brașoveni desfășoară acțiuni preventiv-reactive, de conștientizare a tuturor participanților la traficul rutier, cu privire la consecințele la care se expun în situația în care nu respectă normele rutiere, în scopul adoptării de către aceștia a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.
Activitățile derulate sunt pe de-o parte preventiv-educative, pe de altă parte sunt de impunere a legii (combaterea excesului de viteză, a conducerii sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive, a folosirii necorespunzătoare a telefonului mobil etc.).
Pentru a evita implicarea în accidente de circulație, Poliția Brașov recomandă:
Conducătorilor auto:
- respectați viteza legală de circulație, în orice situație;
- adaptați permanent viteza la condițiile de trafic și de drum;
- acordați întotdeauna prioritate pietonilor angajați în traversarea străzii regulamentar;
- purtați centura de siguranță chiar și pe distanțe scurte și nu uitați că sistemele suplimentare de retenție au eficacitate numai dacă aceasta este cuplată corect;
- renunțați să vorbiți la telefon în timp ce conduceți;
- dacă ați consumat băuturi alcoolice renunțați să mai conduceți autovehicule;
- concentrați-vă asupra condusului și evitați orice altă activitate care vă poate distrage atenția.
Bicicliștilor:
- utilizați pistele destinate circulației cu bicicleta, iar unde acestea nu există circulați pe partea dreaptă a drumurilor publice cât mai aproape de bordură sau acostament;
- dotați-vă bicicleta corespunzător și semnalizați atunci când schimbați direcția de mers;
- nu creați surprize în trafic, manevrele bruște sau ,,cascadoriile” produc disconfort și generează risc major de accident.
Pietonilor:
- asigurați-vă temeinic înainte de a traversa drumul public pe trecerea pentru pietoni;
- angajați-vă în traversare doar atunci când șoferii au oprit pentru a vă acorda prioritate, nu-i puneți în dificultate și nu-i surprindeți prin traversări riscante;
- evitați să vorbiți la telefon și renunțați la dispozitivul hands-free atunci când traversați strada.
![]() |
Euro | EUR | 4.9232 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.5644 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.6092 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.9467 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2451 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.3316 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5172 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 126.9000 |
![]() |
Comentarii
de frica ... sunteti in vacanta, vinerea e zi de vacanta la bugetari !
oricum sunteti intr-o vacanta continua, frectie ... hai, faceti-va ca lucrati in continuare!