myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Părintele protopop Gheorghe Colţea, prohodit de mulțime de credincioși și preoți / Crucea Patriarhală, acordată post mortem

  • Apreciez !Nu-mi place !-1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Părintele Gheorghe Colţea, protopopul de Bran-Zărneşti, a fost prohodit marţi, în Biserica „Sfântul Nicolae” din Moeciu de Jos. Sicriul cu trupul neînsufleţit al preotului fusese depus de duminică, în biserica unde a liturghisit vreme de peste 31 de ani în calitate de paroh, duhovnic şi rugător pentru comunitatea de credincioşi din Moeciu de Jos. Un sobor de preoţi a săvârşit în fiecare seară o slujbă de priveghere şi s-a citit neîntrerupt Psaltirea la căpătâiul regretatului părinte protopop. În cele două zile a fost săvârşită Sfânta Liturghie în biserica din Moeciu de Jos, iar mulţimi de preoţi, credincioşi, cunoscuţi şi apropiaţi au venit să se roage pentru odihna părintelui Gheorghe Colţea în Împărăţia lui Dumnezeu, relatează site-ul ziarullumina.ro.

Slujba Înmormântării a fost săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi condus de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Preoţilor de la parohiile din Protopopiatul Bran-Zărneşti li s-au adăugat în rugăciune pentru odihna veşnică a părintelui Gheorghe Colţea numeroşi slujitori ai sfintelor altare de la biserici şi mănăstiri din Braşov, Sibiu, precum şi din alte părţi ale ţării, protopopi şi consilieri eparhiali.

Mesajul de condoleanţe transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost citit de părintele consilier Teodor Gradinaciuc, directorul Radio TRINITAS. Părintele Gheorghe Colţea a primit post mortem distincţia „Crucea Patriarhală”. Gramata patriarhală a fost citită de consilierul patriarhal Ciprian Olinici, directorul TRINITAS TV, care a transmis la rândul său un mesaj de condoleanţe în care a evocat prietenia cu părintele Gheorghe Colţea şi misiunea făcută de protopopul de Bran-Zărneşti prin intermediul televiziunii Patriarhiei Române.

În cuvântul de evocare a părintelui Gheorghe Colţea, ÎPS Mitropolit Laurenţiu a subliniat smerenia regretatului protopop de Bran-Zărneşti arătată în slujirea sacerdotală şi devotamentul său faţă de misiunea încredinţată de a păstori în ţinutul Branului şi de a sprijini lucrările pastorale şi misionare ale Arhiepiscopiei Sibiului. Părintele Mitropolit a transmis familiei condoleanţe şi i-a asigurat pe toţi de rugăciunile Înaltprea­sfinţiei Sale pentru odihna veşnică a părintelui Gheorghe Colţea.

După slujba de prohodire, familia, rudele şi toţi apropiaţii şi-au luat rămas-bun de la părintele Gheorghe Colţea. Sicriul cu trupul neînsufleţit a fost aşezat în mormântul pregătit în cimitirul din Moeciu de Jos, sub streaşina bisericii unde părintele Gheorghe Colţea a slujit întreaga sa viaţă de preot.

Preotul protopop Gheorghe Colţea a fost unul dintre cei mai iubiţi slujitori ai bisericii, preţuit de enoriaşi pentru învăţăturile sale, pentru dragostea față de valorile tradiționale, pentru patriotism, dar şi pentru viaţa plină de smerenie pe care a dus-o. Un om simplu, de o rară modestie, care se numea pe sine „păstorul-preot”, evocând anii copilăriei și adolescenței petrecuți cu oile pe munte, după care a devenit păstor spiritual de oameni.
Primul protopop de Bran-Râșnov-Zărnești s-a stins din viaţă sâmbătă, 17 septembrie, la vârsta de 59 de ani. A căzut din picioare în drum spre Mitropolie, la Sibiu, a intrat în comă, iar medicii nu au mai avut cum să-i salveze viaţa.

Sursa foto: mitropolia Ardealului

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Ma, 29 Noi 2022
Euro   Euro   EUR   4.9184   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.7383   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.6933   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.9890   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2427   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.5228   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5147   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   120.9300   Creștere
Anunturi MyTEX

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter