Poze
Video
|
|
Cătălin Scărlătescu este îndrăgostit de o actriță în vârstă de 32 de ani, care în 2017 câștiga „iUmor”, la Antena 1. Scărlătescu și-a asumat relația cu Doina Teodoru, dar își dorește ca povestea lor de dragoste să rămână una discretă, potrivit libertatea.ro.
„Este o relație foarte specială și frumoasă… Și așa vreau să rămână”, a declarat Cătălin Scărlătescu pentru Cancan. Cei doi au plecat într-o vacanță, în Thailanda.
Iubita lui Scărlătescu s-a remarcat la iUmor și a colaborat cu Mihai Bendeac în diverse proiecte.
„Am ajuns la emisiune la recomandarea unui coleg de la teatru. Am mai fost acum doi ani, dar nu m-am descurcat atât de bine. E drept, nici nu am făcut prea mult lobby atunci să mă voteze lumea. Şi chiar şi acum, după ce am câştigat, continuu să nu am încredere în astfel de concursuri. Mă bucur însă că momentul meu a fost apreciat de Mihai Bendeac, un artist desăvârşit şi un jurat cu experienţă în domeniul comediei. Asta contează cu adevărat”, a spus Doina într-un interviu pentru viata-libera.ro despre emisiunea „iUmor”.
![]() |
Euro | EUR | 4.9255 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.5904 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.6013 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.9881 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2437 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.3324 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5183 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 126.6800 |
![]() |