Poze
Video
|
|
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost depistat de polițiști în timp ce șofa sub influența unor substanțe interzise, în week-end, pe strada Republicii din Sânpetru.
„La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a substanței prezente în corp.
De asemenea, asupra conducătorului auto au fost găsite substanțe vegetale, ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, comisar Alina Maria Ivan.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Pe de altă parte, agenții Secției 3 Poliție Rurală Voila îl cercetează penal pe un bărbat pe care l-au depistat șofând sub influența alcoolului, ieri dimineață, pe DJ 105C, pe raza localității Ucea de Jos. La verificarea cu etilotestul a rezultat că bărbatul avea 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și s-a ales cu dosar penal.
La fel i s-a întâmplat și unui bărbat de 66 de ani. Pe el l-au oprit polițiștii din Râșnov, ieri, în jurul orelor 6.30, pe DN 73, iar etilotestul a indicat 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă și în acest caz.
![]() |
Euro | EUR | 4.8743 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.0100 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.6714 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.4221 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2288 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.1892 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.4922 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 135.5200 |
![]() |