myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

DGA BRAȘOV. Șapte agenți rutieri, prinși că luau mită / Trei au recunoscut vina și au cerut pensionarea, ceilalți...

  • Apreciez !Nu-mi place !+1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Față de șapte agenți rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au fost luate măsuri sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu, ca urmare a activităților de procedură penală efectuate de polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

„Astfel, cu 2 polițiști au fost încheiate acorduri de recunoaștere a vinovăției, cu alți 2 urmând ca în cel mai scurt timp să fie încheiate astfel de documente, iar față de ceilalți 3 au fost luate, inițial, o serie de măsuri preventive (reținere și, ulterior, control judiciar), urmate de punerea în mișcare a acțiunii penale.
În cauză, cercetările au fost demarate în baza sesizării din oficiu a polițiștilor anticorupție ai D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Brașov, înaintată unității de parchet competente, privind indicii de săvârșire a unor infracțiuni de corupție de către agenți de poliție rutieră. Conform probatoriului administrat, aceștia au primit mită constând în sume de bani, în repetate rânduri, de la conducători auto, pentru a nu dispune măsuri de sancționare contravențională privind încălcarea legislației circulației pe drumurile publice", se arată într-un comunicat remis de DGA.

În cazul celor 4 polițiști care au recunoscut săvârșirea faptelor au fost sau urmează să fie încheiate acorduri de recunoaștere a vinovăției prin care sunt condamnați la pedepse cu închisoarea pe o perioadă de 3 ani cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 3 ani și interdicția de a mai fi polițist în această perioadă, în 3 dintre situații aceștia solicitând trecerea în rezervă cu drept la pensie, iar unul dintre polițiști și-a dat demisia.
În alte două situații, cercetările se efectuează cu inculpații sub măsura controlului judiciar, iar un inculpat este cercetat în stare de libertate.
În cauză, cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Eu
+3 #1 Eu 09-04-2021 01:29
DC pensionare??Afa ră, fără pensie,să caute un loc de muncă unde mai si muncești, mm lor de martalogi,legea e de cct în țara asta,ptr că e gândită și validată de corupți imputiti !!
Citat | Raportează către un administrator
purtator de uniforma
0 #2 purtator de uniforma 15-04-2021 09:29
de-asta a ajuns romania un stat mafiot organizat, securistoid!

Astia trebuiau degradati si fara drept de pensie, intr-o tara normala!
Iasovul a ajuns mizeria si infectia romaniei, s-au relocat aici toti neavenitii, aducand cu ei toate metehnele!

Dar demisia sefilor, nu ar trebui luata in calcul ? Adica, cum bah, inginerule, ai putregaiul asta sub tine, si sa nu stii, sa nu verifici, sa nu fi informat etc ?

Demisia sefului Politiei Brasov, a celui de la rutiera, schimbat tot, de la biroul rutier in sus, toti cei care trebuiau sa ia masuri! Si, la fel, cei cu protectia interna, schimbati
si trecut in rezerva...

dar asta intr-o tara normala, si intr-un judet normal... nu aici unde e mama mafiei romaniei, jegul jegului!
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Ma, 11 Mai 2021
Euro   Euro   EUR   4.9265   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.0491   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7238   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.4882   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2290   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.3462   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5189   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   137.3800   Scădere

Bitcoin Exchange

Agentii imobiliare Brasov

Anunturi Chirii Brasov

Coronavirus Preturi Nesimtite
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Credeţi că ar trebui să se rennţe la purtarea măştii în exterior?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter