myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Magazin suspectat de punerea în circulație a unor produse contrafăcute

  • Apreciez !Nu-mi place !+1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

În baza unui plan de acțiune al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, au efectuat verificări la o societate comercială din municipiul Brașov din domeniul comerțului cu produse ce poartă sigla unor mărci protejate.

„Cu ocazia activităților desfășurate, au fost identificate, ca fiind expuse la comercializare, 260 de produse ce purtau însemnele grafice ale unor mărci de notorietate, produse ce erau comercializate la prețuri mult mai mici comparativ cu cele practicate în magazinele de profil, cu privire la care există suspiciunea că ar fi contrafăcute. În cauză, a fost întocmit un dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «punere în circulație de produse contrafăcute», faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. Toate produsele au fost ridicate și indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, valoarea acestora fiind de aproximativ 10.000 lei”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FEG Education

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Lun, 20 Sep 2021
Euro   Euro   EUR   4.9481   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.2275   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7761   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5341   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2382   Stagnare
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.2925   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5299   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   140.0000   Scădere
Anunturi MyTEX

Vi se pare corectă regula „două locuri de parcare pentru fiecare unitate locativă nou construită”?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

Cele mai comentate

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter