Poze
Video
|
|
O femeie pe care Tribunalul Brașov o plasase în arest la domiciliu a fost reținută de polițiști pentru 24 de ore, după ce a pătruns într-un imobil din Sânpetru, de unde ar fi sustras 50 de euro. Suspecta este cercetată, astfel, pentru furt calificat și evadare.
„Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că la data de 07 noiembrie 2021, în jurul orei 11.00, o femeie, în vârstă de 32 ani, ar fi pătruns într-un imobil situat pe raza localității Sânpetru, județul Brașov, iar din interiorul acesteia ar fi sustras suma de 50 de euro. În continuarea cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că femeia în cauză se afla sub măsura preventivă privativă de libertate, prin aceea că Tribunalul Brașov a dispus măsura arestului la domiciliu față de aceasta”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Suspecta de 32 de ani a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
![]() |
Euro | EUR | 4.9429 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.6098 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.8083 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.8066 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2418 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.6187 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5272 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 125.7900 |
![]() |