myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 
 

PERCHEZIȚII în BRAȘOV și Sibiu, într-un caz de trafic de migranți / 16 persoane au fost reținute

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, au desfășurat ieri o acțiune de amploare pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în comiterea infracțiunii de trafic de migranți.

În acest context, au fost puse în executare 15 mandate de percheziție domiciliară, în județele Brașov și Sibiu, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

În urma celor 15 percheziții domiciliare, au fost descoperite și au fost ridicate înscrisuri, bani, telefoane mobile, 2 autovehicule, precum și alte mijloace materiale de probă necesare continuării cercetărilor.

„În cauză s-a reținut că, începând cu luna decembrie a anului 2020, pe teritoriul României, județul Brașov, a fost constituit un grup infracțional organizat specializat, grup care a acționat în mod constant în zona frontierei de vest a României în vederea realizării mai multor transporturi ilegale de migranți din India, Etiopia și Eritrea. 

Informațiile despre data și locațiile de unde trebuiau îmbarcați migranții, precum și țara de destinație finală a acestora, erau primite de liderul grupării de la o persoană care avea contacte în interiorul unei taberei de refugiați din Serbia.

Ulterior, în vederea realizării activității infracționale erau folosite două tipuri de transporturi:
- transport scurt: migranții erau trecuți granița dintre Serbia în România pe raza județului Timiș. De aici, migranți erau preluați cu o dubă care îi transporta în Timișoara, unde erau adăpostiți într-o locație închiriată pentru perioada de timp necesară strângerii unui număr suficient pentru a face un transport lung. În momentul în care erau adunate 10-15 persoane, acestea erau transportate cu o dubă spre destinația finală (în general, Italia).
- transport lung: cel de al doilea tip de transport se realiza de la Timișoara până în Italia. Modalitatea de a trece migranții frontiera de stat a României cu Ungaria era următoarea: migranții erau trecuți pe jos, dar nu prin punctul de trecere al frontierei, de o călăuză. Duba sau autoturismul trecea vama prin punctul de trecere al frontierei doar cu un șofer, migranții fiind așteptați de dubă la o distanță de aproximativ 2-3 km de granița României cu Ungaria, în interiorul Ungariei. Migranții erau urcați în dubă/autoturism și transportați până în Italia, Germania sau altă țară europeană.

Sumele de bani aferente transporturilor erau trimise prin sisteme de transfer rapid, de la agenții din Atena-Grecia, pe numele membrilor grupului, șoferilor sau pe numele unor persoane apropiate membrilor grupării pentru a disimula adevărații beneficiari ai sumelor de bani. Inițial era trimis un avans, pentru a fi folosit de membrii grupului infracțional pentru cheltuielile prilejuite de transport, iar ulterior, după efectuarea transportului, restul sumei de bani era transferată din Grecia sau remisă în mod direct", a informat DIICOT.

Conform anchetatorilor, până în luna decembrie 2021, grupul a primit din Atena - Grecia 84.622 euro și 62.740 RSD (dinari sârbești).
În urma activității de urmărire penală desfășurată până în prezent, au fost documentate 9 transporturi, ultimul fiind efectuat la data de 09.02.2022.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore a 16 persoane, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 12 inculpați să fie prezentați Tribunalului Brașov cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Brașov, jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Burebista” Brașov și polițiștilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Vărșand.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 26 Mai 2023
Euro   Euro   EUR   4.9575   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.6194   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7071   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   5.1137   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2601   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.3885   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5348   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   133.1600   Creștere
Anunturi MyTEX

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter