myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Unul prins drogat prin Brașov, altul beat criță prin Hărman / Dosare penale în trafic...

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Polițiștii rutieri brașoveni au depistat ieri dimineață, cu puțin după orele 7.30, pe str. Carpaților din oraș, un șofer aflat sub influența drogurilor (cannabisului).

„În fapt, la data de 07 iunie 2022, în jurul orei 07.40, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 23 ani, care conducea un autovehicul pe strada Carpaților din municipiul Brașov. Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la cannabis. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Aseară, puțin după orele 20.00, un alt șofer a fost depistat beat criță pe raza localității Hărman din județul Brașov.
Etilotestul a indicat 1,03 mg/l alcool pur. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice și s-a ales cu dosar penal.

Într-un al treilea caz, un tânăr a fost prins conducând un moped, fără a avea permis. Și el este cercetat penal. Controlul a avut loc pe str. Gheorghe Doja din Făgăraș.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Ma, 09 Aug 2022
Euro   Euro   EUR   4.9050   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.7905   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.8089   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   5.0290   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2493   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.7290   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5079   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   124.2700   Scădere
Anunturi MyTEX

Credeţi că PSD ar fi de acord ca „rotativa” premierilor să nu mai aibă loc?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter