Poze
Video
|
|
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
„În fapt, la data de 15 iunie 2022, în jurul orei 07,20, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 29 ani, care conducea un autovehicul pe strada Lungă din municipiul Brașov.
Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la benzodiazepine. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor", a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Benzodiazepinele reprezintă o clasă de medicamente psihotrope (psihoactive). Aparțin unei categorii de medicamente cunoscute ca și tranchilizante. Diazepamul este una dintre cele mai cunoscute și folosite benzodiazepine.
Foto - arhivă
![]() |
Euro | EUR | 4.8909 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.7450 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.7696 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 5.0380 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2455 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.7206 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5007 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 124.3800 |
![]() |