Poze
Video
|
|
Polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „lipsire de libertate în mod ilegal” și „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu”.
Dosarul a fost deschis după ce, ieri, un bărbat în vârstă de 46 ani ar fi forțat-o pe fosta sa concubină să se deplaseze cu el pe mai multe străzi din municipiul Brașov, prin exercitarea de constrângeri fizice și psihice asupra femeii, fără a intenționa să ajungă într-un anumit loc, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal Nadia Olaru.
Pe numele bărbatului exista emis un ordin de protecție provizoriu, prin care avea obligația de a păstra o distanță de minim 200 de metri față de fosta sa concubină și față de reședința acesteia.
În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
![]() |
Euro | EUR | 4.9036 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.5570 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.4789 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.9186 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2392 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.3896 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5072 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 125.6900 |
![]() |