myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Percheziții la societăți din HoReCa! Ar fi obținut ilegal ajutoare de peste 1,5 milioane de euro, în vreme de... COVID-19

  • Apreciez !Nu-mi place !+2
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 


Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează 15 percheziții, astăzi, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.
„Activitățile se desfășoară la sediul unei instituții publice, la locuințele unor persoane și sediile/punctele de lucru ale societăților comerciale implicate în activitatea infracțională, într-o cauză în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de obținerea ilegală de fonduri și neglijenţă în serviciu”, se arată într-un comunicat remis de Poliție.

Concret, în anul 2021, șapte societăți comerciale din domeniul alimentației publice (HoReCa) sunt acuzate că ar fi beneficiat ilegal de sprijin financiar din fonduri publice naționale, sub forma unei scheme de ajutor de stat, acordate de către Guvernul României societăților care au fost afectate de pandemia COVID – 19.

„Societățile nu ar fi îndeplinit toate condițiile de eligibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență nr. 224/2020, privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19 și ar fi obținut, pe nedrept, fonduri nerambursabile, în cuantum total de peste 1,5 milioane de euro”, au precizat anchetatorii.

Efectuarea percheziției domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluționării cauzei, care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

FOTO - ARHIVĂ

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Ma, 29 Noi 2022
Euro   Euro   EUR   4.9184   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.7383   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.6933   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.9890   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2427   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.5228   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5147   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   120.9300   Creștere
Anunturi MyTEX

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter