Poze
Video
|
|
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de ieri, a inculpaților:
„-STOICA ION-JOE, comisar șef de poliție, fost șef al Biroului Accidente Rutiere Soldate cu Victime din cadrul Brigăzii Rutiere București, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență,
-Avocat în cadrul Baroului București, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la trafic de influență”.
Procurorii DNA nu au făcut public numele avocatului.
Iată date din anchetă:
„În perioada 08 ianuarie 2022 - prezent, inculpatul Stoica Ion-Joe, în calitatea menționată mai sus, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi pretins și a primit de la o persoană cercetată pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legală, suma de 3.000 de euro.
În schimbul banilor, ofițerul de poliție ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unor colegi de serviciu și ar fi promis că îi va determina pe aceștia să dispună față de persoana cercetată o soluție de clasare.
Mai mult, inculpatul Stoica Ion-Joe i-ar fi pus la dispoziție persoanei respective «o rețetă» ce cuprindea aspectele pe care aceasta trebuia să le declare astfel încât la efectuarea unui calcul retroactiv al alcoolemiei rezultatul să fie unul inferior limitei care atrage răspunderea penală.
Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”.
Cei doi inculpați vor fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Instanța care va lua decizia este Curtea de Apel București.
Precizăm că inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție.
![]() |
Euro | EUR | 4.9633 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.6099 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.7790 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 5.0913 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2599 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.4361 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5377 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 133.7300 |
![]() |
Comentarii
kaka e numele, prenumele, ocupatia sau treaba mare?
E ma-ta. Ai dubii? Nu ne-a interesat ce este, starea de agregare si cu ce se ocupa dar hai sa te citez: ”Eu in carciuma m-am nascut, in carciuma vreau sa mor.” În mytex.ro, data 27-09-2121 la 23:21.
De aceea ea mai bine se balega decat sa te fete.