myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Controale anti-COVID-19, economice și pe linie rutieră, în mai multe localități din județ!

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Polițiștii brașoveni, de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Serviciul Rutier, au desfășurat o amplă acțiune de control, ieri, între orele 12.00 și 16.00, pe raza mai multor localități din județ, pentru verificarea modului de respectare a măsurilor dispuse pe timpul stării de alertă, dar și pentru combaterea abaterilor săvârșite pe linie economică și rutieră.

Controalele au avut loc în Făgăraș, Beclean, Dridif, Voila, Perșani, Șercaia, Mândra, Comăna, Crihalma și Veneția de Sus și Jos.

Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu reprezentanți ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brașov și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

În total, au fost verificate 21 de societăți comerciale, au fost legitimate 38 de persoane și au fost controlate 10 vehicule.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 27 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 59.000 lei, dintre care 16 pentru activități comerciale ilicite, pentru nefolosirea aparatelor de marcat electronice fiscale și pentru încălcarea normelor pentru protecția consumatorilor.

„Totodată, a fost dispusă măsura confiscării unei sume de bani și retragerea de la comercializare a unor produse alimentare, în vederea continuării verificărilor. De asemenea, 11 dintre cele 27 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, H.G. 69/2012 privind condițiile care trebuie îndeplinite de către operatorii de transport rutier, O.G. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, O.G. 15/2002 și H.G. 1373/2008, fiind retrase 3 certificate de înmatriculare, ca urmare a constatării unor defecțiuni tehnice ale vehiculelor și a fost dispusă suspendarea dreptului de a utiliza autovehiculul pe o perioadă de 6 luni în cazul unui conducător auto, ce desfășura transport public de persoane”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent Nadia Olaru.

FOTO - arhivă

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 
deepawali

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Insigra Angajeaza

Curs BNR

Vi, 05 Mar 2021
Euro   Euro   EUR   4.8831   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.0924   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.6478   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.4065   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2309   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.2197   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4967   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   133.3300   Scădere

Bitcoin Exchange

Agentii imobiliare Brasov

Anunturi Chirii Brasov

Coronavirus Preturi Nesimtite
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Sunteți de acord cu desființarea Poliției Locale Brașov?

Campanii Publicitare Outdoor
                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter