Poze
Video
|
|
Breasla Cârciumarilor Brașoveni a trimis Secretariatului General al Guvernului și Prefecturii Brașov o scrisoare prin care propune câteva soluții pentru sectorul HoReCa.
Propunerile se referă nu doar la problemele pe termen scurt, ci și la cele legate de salarizare, cu accent pe modalitatea de impozitare.
Redăm textul scrisorii:
„Vă adresăm actuala scrisoare cu speranța găsirii unor soluții pentru sectorul HORECA, sector care se confruntă cu dificultăți, atât de operare, cât și financiare, cauzate de politicile de combatere a pandemiei COVID-19.
Menționam că, până în momentul de față, la nivel național sunt mii de firme care și-au închis permanent activitatea, iar peste 100.000 de oameni au fost disponibilizați în acest sector, din cauza crizei generate de virusul Sars-Cov-2.
Lipsa unor măsuri complementare, față de cele deja adoptate, vor duce la colapsarea întregului sector și vor cauza pierderea unui număr semnificativ de locuri de muncă.
Apreciem sprijinul primit până în momentul de față din partea autorităților dar necesitatea găsirii unor solutii specifice sectorului, altele decât cele deja anunțate de autorități, este URGENTĂ.
Asociația Breasla Cârciumarilor a fost un partener activ și proactiv în a sprijni autoritățile locale și naționale în implementarea măsurilor de combatere a pandemiei, atât prin luări de poziții publice, cât și prin informarea despre modul de aplicare a măsurilor adoptate de guvern, atât către membrii proprii, cât și către participanții din piață, care nu sunt neaparat membri din asociație.
Sectorul HORECA este un sector care se confrunta oricum cu reale dificultăți încă dinaintea crizei generate de apariția virusului Sars-Covid-2.
Existau greutăți în atragerea și menținerea forței de muncă, având o competitivitate puternică pe piața forței de muncă externă. Totodată, sectorul este unul puternic afectat de subfinanțare, fiind în general un sector antreprenorial, cu afaceri mici, care se finanțează din surse proprii și din credit furnizor, credit care atrage după sine cele mai mari costuri de finanțare disponibile pe piață.
Având în vedere situația critică în care ne regăsim, dat fiind faptul că suntem cu interioarele restaurantelor închise, ținând cont că au fost necesare investiții importante în infrastructura de operare a teraselor pe perioada sezonolui rece, este imperios necesară adoptarea următoarelor măsuri complementare celor adoptate deja pentru lupta cu virusul Sars-Covid-2.
Noi, Breasla Cârciumarilor, propunem următorul set de măsuri pentru evitarea colapsării sectorului:
a. Redeschiderea tuturor restaurantelor în interior, nu doar cele din hoteluri, începând cu data de 15 februarie;
Nu există niciun studiu care să indice vreo legătură între deschiderea localurilor din unitățile de cazare și cresterea numărului de cazuri.
Având în vedere că activitatea de servire a mesei în interiorul restaurantelor din unitățile de cazare, cu activitatea de servire a mesei în restaurante care nu sunt legate de unități de cazare este aproape identică, considerăm că se impune redeschiderea tuturor restaurantelor în interior.
Singura diferență notabila este sistemul de primire oaspeți, «check-in», practicat de unitățile de cazare.
Considerăm oportun implementarea unui sistem la primirea oaspeților în restaurante similar sistemului de check-in practicat în unitățile de cazare, în cazul redeschiderii restaurantelor.
Totodată, menționăm că suntem dispuși să lucrăm împreună cu autoritățile competente pentru a elabora măsuri necesare asigurării sănătății populației, dar și să asigurăm practicalitatea implementării acestor posibile noi măsuri în sector.
b. Eliminarea criteriului de 3 la mie pentru instituirea măsurilor de închidere restaurante;
Având în vedere faptul că nu există studii care să indice legătura dintre creșterea numărului de cazuri și redeschiderea restaurantelor, considerăm necesară eliminarea criteriului de închidere a restaurantelor pe criteriul ratei de infectare.
Totodată, criteriul la care facem referire are de a face cu numărul de testări, nu cu rata efectivă de infectare, fiind un criteriu discriminatoriu pentru zonele care testează mai mult.
c. Reactivarea măsurii de sprijin financiar prin decontarea a 41,5% din salariul brut de încadrare a unui angajat care este reactivat în câmpul muncii cât și posibilitatea utilizării facilităților pentru angajați concomitent;
Apreciem ca fiind extrem de importante și binevenite măsurile propuse de guvern în anul 2020 și considerăm că ar trebui continuate și în anul 2021.
Măsura susținerii a 41,5% din salariul brut a acelor angajați reactivați din somaj tehnic în câmpul muncii este una care a produs rezultate reale. Pentru susținerea sectorului această măsură ar trebui continuată, alături de restul măsurilor deja aprobate.
Totodată, având în vedere că există societăți cu mai multe puncte de lucru, în mai multe localități, toate fiind supuse unor restricții specifice, este necesară aprobarea utilizării facilităților pentru angajați simultan.
Astăzi, o societate nu poate beneficia și de facilitatea de somaj tehnic și de facilitatea pentru «kurtzarbeit». Acest lucru se aplică și pentru societăți care au doar un punct de lucru, dar sunt afectate de faptul că operează la o capacitate redusă.
d. Introducerea unei facilități fiscale pe salarizare și creșterea salariului minim, similare celei din sectorul de construcții, pentru HORECA;
Propunem introducerea unui plafon de 2500-3000 ron și acordarea unor reduceri și scutiri de taxe pe muncă, similare cu scutirile acordate în sectorul de construcții, pentru o perioadă de 5 ani. Această masura va aduce beneficii în sensul încurajării personalului calificat să rămână în țară, cât și eliminarea muncii la gri. Măsura ar ajuta nu doar la o relansare a sectorului, dar și la îmbunătățirea calității actului de turism și alimentație publică, permițând societăților din sector să fie mai competitive în atragerea forței de muncă calificate.
Vă adresăm această scrisoare cu speranța că vom găsi înțelegere la problemele cu care ne confruntam.
Ne dorim să găsim împreună soluțiile necesare și ne punem la dispoziția autorităților locale și nationale, a factorilor decidenți din guvern, pentru implementarea și adoptarea acestor măsuri vitale sectorului pe care îl reprezentăm”.
![]() |
Euro | EUR | 4.8745 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.0209 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.5894 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.4406 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2284 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.1817 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.4923 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 134.9700 |
![]() |
Comentarii
Nu vreau sa te jignesc dar nu prea am inteles eu bine ce vrei sa spui, dar te informez ca sunt chiar foarte umblat in restaurante si baruri. Cunosc meniurile si listele cu bauturi mai bine decat carausii. Ospatar e una, trebuie sa ai stil, sa stii sa servesti, pe unde vii cu aia, pe unde vii cu ailalta. Deci unul care vine la masa cu farfuriile si isi face partie prin coltul mesei dand clientii deoparte si iti intinde farfuria sa ti-o asezi singur, e doar un caraus. Si debarasatul e o arta, are regulile sale, de cate ori nu au venit carausii si mi-au luat farfuria de sub nas in timp ce mestecam ultima inghititura. Si ma mai si intrebau in timp ce eram cu gura plina daca a fost bun si daca mai doresc ceva, eu neputand sa raspund caci inca mestecam. Si ne uitam unul la altul ca doi idioti. Deci greseala, clientul e pus intr-o situatie dificila. Parol! Si legat de rest: exista doar o singura experimare eleganta prin care sugerezi ospatarului sa patreze restul. Spui doar atat cand iti ia nota cu banii inauntru: multumesc! Si asta inseamnna ca ai apreciat serviciul oferit, iar restul e al lui. Daca nu, taci din gura, iti aduce restul, lasi cat vrei, daca vrei si dupa aceea ii intinzi nota si spui multumesc. E lipsa de politete din partea ospatarului sa te lase pana pleci ca sa ia nota de plata cu banii de pe masa din doua motive: ori spera sa pleci fara sa mai astepti restul (deci face un fel de japca la rest) ori i se rupe de bacsisul tau si nu vrea sa aprecieze banul lasat ciubuc. Iti stau la dispozitie si cu alte ponturi, asimilate in ani.