Poze
Video
|
|
Alexandru Rafila, reprezentant al României la OMS, deputat PSD, a declarat, luni seară la B1TV, că revenirea la viața normală nu se poate produce mai devreme de sfârșitul lunii septembrie a acestui an, un termen realist pentru imunizarea celei mai mari părți a populației.
„Toată lumea întreabă și pe mine, și pe alți colegi, când putem să ne întoarcem la normalitate. Ne vom întoarce atunci când reușim să asigurăm o protecție însemnată în rândul populației, iar chestiunea asta depinde de viteza cu care vaccinăm și de modul în care oamenii cred în autorități, respectă, pe de o parte, măsurile și, pe de altă parte, optează pentru vaccinare...Cel mai optimist scenariu, din punctul meu de vedere, este sfârșitul lunii septembrie, mai contează și acea lună. Ăsta trebuie să fie ritmul de administrare – 3 milioane pe lună pentru un vaccin la care se administrează două doze înseamnă 1,5 milioane de persoane. Vaccinul de la Johnson and Johnson, la care administrarea este unică, poate, la rândul lui, să accelereze imunizarea. Cu cât reușim mai rapid, cu atât problemele vor fi mai mici și speranța de a ne întoarce la o viață cât de cât normală va putea să se transforme în realitate”.
![]() |
Euro | EUR | 4.9260 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.1031 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.7173 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.4735 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2271 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.2582 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5186 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 135.9800 |
![]() |
Comentarii
În anii '90, secolul trecut, rrrumânașii, în infinită lor ,,inteligență", au permis ca un perciunat, fiu al unuia care a adus comunismul în țară călare pe tancurile sovietice, să devină P.M.. Și am văzut ce-a urmat, nu mai avem industrie și nici economie.
Acum, fiul altui torționar securist alogen, ne îndeamnă să închidem totul. Și vom vedea noi ce-o ieși, ce ne așteaptă.
Aia este, nu ai carte, nu ai parte.