myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

COVID-19 BRAȘOV. Incidență 9,7 la mie, fără carantinare. De ce s-ar institui acum?

  • Apreciez !Nu-mi place !-4
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

În ultima săptămână, de când municipiul Brașov a depășit incidența de 6 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori, se vorbește insistent despre iminenta carantinare a orașului. Potrivit legislaţiei în vigoare, 6/1000 este pragul de la care se poate institui carantina. Măsura este dispusă de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), prin ordin al șefului acestuia, dr. Raed Arafat, în baza analizelor realizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brașov, care înaintează propunerea către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

Însă aceeași procedură era valabilă și în toamna anului trecut, când a început să se utilizeze drept criteriu de carantinare rata de incidență cumulată calculată la 14 zile a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.

Cu toate că municipiul Brașov a ajuns atunci aproape de 10 cazuri la mie, carantina nu a fost instituită.

Iar evoluția a fost fulminantă, de la 2,81 la mie ajungându-se într-o lună la 9,50. Și nici nu a fost cea mai mare rată.

Concret: în 23 octombrie 2020, municipiul Brașov avea o rată de 2,81, în 25 octombrie era la 2,99, iar în 26 octombrie depășea pragul de scenariu roșu, fiind de 3,03. Două zile mai târziu, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) decidea intrarea municipiului Brașov în „scenariul roșu”, cu restricțiile aferente.
În 10 noiembrie, incidența depășea și pragul de carantinare, fiind de 6,09. Cinci zile mai târziu era la 8,11/1000, în 23 noiembrie ajunsese la 9,50, municipiul Brașov fiind pe locul I pe județ, iar rata maximă a fost de 9,70 la mia de locuitori, pe 24 noiembrie 2020.
Din acest moment a început scăderea, însă mult mai lent. După o lună se înjumătățise, iar după altă lună, în 23 ianuarie 2021, cobora sub 3/1000. Însă abia în 3 februarie, prin decizia CJSU, municipiul trecea din scenariul roșu în cel galben. Nu pentru mult timp.

Datele statistice din arhiva DSP privind incidența COVID-19 în fiecare localitate a județului sunt aici.

În momentul când Brașovul avea 9,7 cazuri la mia de locuitori, șefa Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov, dr. Andrea Neculau (foto), afirma că ia în considerare carantinarea municipiului, dar că urmărește şi alte oraşe mari pentru a vedea care este impactul măsurii în comunităţile mari. Municipiul Sibiu fusese carantinat când a ajuns la 13,43 cazuri la mia de locuitori, în 16 noiembrie. După mai bine de o săptămână de carantinare, rata scăzuse puțin sub 13.

„Nu pot să neg că avem în vedere şi măsura carantinării oraşului. (...) Din ce observ, impactul unor măsuri de carantinare în comunităţile mari nu este foarte vizibil”, declara atunci directoarea DSP Brașov.

Mai puține paturi în spitale pentru infectații COVID

În acest context, am întrebat-o de ce acum decizia de carantinare pare a fi doar  chestiune de zile. „Între timp, mi-am reconsiderat poziția privind carantinarea orașelor mari. Situația este diferită acum, din cauza apariției noilor tulpini, mult mai contagioase și care dau mai multe forme grave de îmbolnăvire. Presiunea e mai mare pe sistemul sanitar, s-a adunat multă oboseală într-un an și nici nu mai avem atâtea locuri în spitale pentru cazurile de COVID-19. Trebuia și trebuie să facem loc și celorlalte patologii. De exemplu, nu mai avem tot corpul central de la Spitalul de Psihiatrie și Neurologie. Sunt doar 27 paturi, dintre care 10 cu oxigen, dar pentru specialitățile lor, deci pacienți cu afecțiuni neurologice și psihiatrice care au și COVID-19. Dar avem paturi în altă parte, restructurarea spitalelor COVID și non-COVID din județ fiind încî în dinamică”, ne-a precizat dr. Neculau.

 

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Barbu Gh.
0 #1 Barbu Gh. 22-03-2021 09:20
„Între timp, mi-am reconsiderat poziția privind carantinarea orașelor mari.” Pentru orașele mari e o politică și pentru cele mici alta?
„Trebuia și trebuie să facem loc și celorlalte patologii.” Deci și-au dat seama că nu există numai gripa asta, mai sunt și bolile „normale”. Morții de cancer sunt mai mulți decât „lucovidații”, pentru ei de ce nu s-a declarat „pandemie”? Chiar, unde sunt spitalele promise? Că nu a văzut nimeni nici-o fundație, măcar, în țară? În schimb avem tunuri cu izolete, cu măști, cu „injecții”...

Un lucru a fost „bun” în această bulibășeală: ne-a arătat cât de praf suntem ca societate și națiune și cât de incompetenți și ticăloși sunt guvernanții liberalului Cîțu. Nu că ai lui Orban ar fi fost mai buni.

Zilele trecute citeam un sondaj, Sociopol parcă, și „liberalii” au ajuns taman pe la 20%-23%. VĂ AȘTETĂM LA ANTICIPATE, LIBERALILOR!
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
husqvarna

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 14 Mai 2021
Euro   Euro   EUR   4.9253   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.0683   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7191   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.4990   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2302   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.3515   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5182   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   138.3000   Creștere

Bitcoin Exchange

Agentii imobiliare Brasov

Anunturi Chirii Brasov

Anunturi MyTEX
Anunturi MyTEX

Credeţi că va urma şi un al patrulea val de infectări cu coronavirus?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter