Poze
Video
|
|
Zeci de șoferi brașoveni au ieșit azi-noapte în trafic pentru a protesta față de noile măsuri restrictive luate de autorități în contextul pandemiei de COVID-19. Oamenii au circulat pe principalele artere din oraș, claxonând și strigând „Libertate” (VIDEO AICI și AICI). Ei au făcut „popas” la Prefectură, unde au strigat „Jandarmeria apără hoția”.
Protestul ar fi început în jurul orelor 2.00. La acesta au luat parte și șoferi de taxi, direct afectați de interdicțiile de a ieși din casă după anumite ore, deoarece li s-a redus numărul de clienți.
Update:
Forțele de ordine au însoțit coloana de protestatari, fără a aplica amenzi.
„În cazul protestului desfășurat în municipiul Brașov în cursul nopții trecute, I.J.J. Brașov nu a aplicat nicio sancțiune contravențională. Efectivele noastre au însoțit coloana de autoturisme și s-au asigurat ca nu este încălcată ordinea și siguranța publică”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Luiza Dănilă. Nici jandarmii de la Gruparea Mobilă nu au dat amenzi, conform purtătorului de cuvânt, Mihai Preda.
Sursa video 1 (Prefectura Brașov, în jurul orelor 3.00) - transilvania365.ro, video 2 (Bulevardul Alexandru Vlahuță, orele 4.00) - mytex.ro
VEZI ȘI:
Update. BRAȘOV. S-au dat primele amenzi după protestul de azi-noapte
![]() |
Euro | EUR | 4.9474 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.7141 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.8404 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.8270 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2466 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.6722 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5295 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 127.9200 |
![]() |
Comentarii
Populimea încă nu realizează în ce prăpăd ne bagă ăștia din holera galbenă împreună cu aliații: tinerii securici și pizideii maghiari. Datoriile cresc, inflația crește, cursul valutar la fel, deficitul comercial a explodat, deficitul bugetar asemenea, sărăcia și nemulțumirea populației idem.
PENELEULE... USEREULE.... VĂ AȘTEPTĂM LA ANTICIPATE!!!
Faraoane, ești proaspăt injectat? Sau atât a putut Mama Natură?
Băi scripcar travestit, du-te la muncă! Pe aici nu faci altceva decât să intoxici antivirusurile!
Ca orice om normal la cap, am stat si m-am uitat pe facebook la diverse transmisii live de la protest sa imi mai treaca timpul la servici. Printre diverse accente din diferite zone pitoresti ale tarii, am reusit sa inteleg motivele supararii si scopul protestului de azi noapte. Trecem peste, le stim, ni le livreaza latraul de servici aici toata ziua de dimineata si pana seara la rubrica democratica de comentarii. Trecem si peste faptul ca se intrebau intre ei daca cunosc drumul. E de inteles. Nici eu nu m-as descurca cum trebuie prin Moldova sau prin sud. La un moment dat, au luat-o smecherii in jos pe 13 Decembrie. Pe drum se umflau ca merg ei in Sanpetru, ca ce, ca nu stiu cum, etc. Romanisme din astea. Si hop! cand au ajuns in giratoriu la Coresi s-au sucit bomabrdierii ca nu are rooost, ca nu are seeeens, ca etc si etc. Au mai facut cateva ture si galagie si s-a spart protestul in Steagu la capat. Acum, treaba lor, e libertatea lor sa protesteze si au dreptul sa o faca. Bravo lor, opiniile trebuie comunicate. Stiu cum e, am stat destul 3 ani si ceva in strada din cauza psd-udmr-alde-p nl. Plus bonus #10august. Dar ca fapt divers, s-au incalcat cel putin 3 legi azi noapte. Plus ca fiecare manevra din asta, prelungeste starea de alerta aiurea. In fine, face fiecare cum crede de cuviinta. De asta am iesit in '89 in strada, pentru libertatea de exprimare. Daca latraul ala de servici are libertatea sa arunce cu dejectii pe aici de ce nu ar avea libertatea si altii sa isi exprima opiniile printr-un protest? Numai ca sunt si eu curios: ce aveau de facut asa important dupa oara 20 de le-au dat masurile astea viata peste cap in halul asta? La ce urat si frig e afara plus ca miroase mai tot timpul a ars seara, daca nu as lucra de noapte nici nu as scoate nasul afara din casa dupa ora 20. #masca si #spirtul
Il jignesti pe scripcaru daca il asemeni cu asta.
Nu mai poate lumea sa doarma linistita in case,ca niste derbedei pe care Politia ii tolereaza,fac zgomot noaptea la ora 2 ,politia amendeaza " babutele " care vind leustean la coltul strazii ! Democratie "sosoista" prost inteleasa , pulimea ca oile dupa magar (ita) !!
Hai ca puteti, daca v-a mancat in fund sa mintiti, macar aratati ca aveti forta, ca sunteti destepti, sa va terminati studiile! Ca sa stiti ce inseamna it-st! Stiu... studiile de securitate le aveti deja... dar p-alea nu le-ati putut scrie, nu aveati voie...
Asa Tepes, curaj! Nu mai sta retras! Comenteaza, posteaza! Fa-ne ziua mai frumoasa!