myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Medicul-erou din Piatra Neamț, premiat de OMS. „Primesc acest premiu în numele tuturor pacienților care au cunoscut suferințele bolii”

  • Apreciez !Nu-mi place !+1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Medicul Cătălin Denciu, care și-a riscat viața pentru a-și salva pacienții internați la secția ATI a Spitalului din Piatra Neamț, a fost premiat luni de Organizația Mondială a Sănătății, în timpul celei de-a 74-a adunări internaționale, anunță Republica.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a lăudat sacrificiul și exemplu dat de medicul român, care a avut arsuri pe 40% din suprafața corpului după ce a intrat în flăcări ca să ajungă la pacienții săi. „Dr. Cătălin Denciu este specialist în terapie intensivă în România. El era de serviciu în noiembrie anul trecut, îngrijind pacienții cu COVID-19, când  în spital a izbucnit un incendiu. Zece pacienți au murit în incendiu, iar în încercarea de a-i salva pe alții, dr. Denciu a suferit arsuri de gradul III pe 40% din suprafața corpului. Astăzi îl vom onora cu un premiu pentru serviciul, sacrificiul și exemplul său. Acestea sunt doar câteva exemple. Mai sunt milioane; povești de curaj, frământări de inimă, disperare, luptă și triumf”, a spus șeful OMS.

Medicul Cătălin Denciu a spus că primește premiul în numele tuturor pacienților care au cunoscut suferințele bolii. „Sunt impresionat și foarte emoționat să primesc recunoașterea muncii și a contribuției mele din partea OMS. Nu m-am așteptat nicio clipă la acest gest. Vreau să le mulțumesc din inimă colegilor belgieni, datorită cărora mă aflu aici, în fața dvs. Sunt onorat să accept această distincție în numele întregului personal medical din România și din lumea aflat în linia întâi de luptă anti-Covid. De asemenea, primesc acest premiu în numele tuturor pacienților care au cunoscut suferințele bolii și în numele familiilor noastre care stau alături de noi la bine și la greu. Așa cum am mai spus, consider că mi-am făcut datoria față de pacienții și colegii mei. Haina de doctor vine cu responsabilități și așteptări enorme. Vă îndemn să fiți alături de personalul medical și să-l sprijiniți pentru a învinge pandemia. Eroi sunt cei care, zi de zi, de mai bine de un an, continuă să fie alături de pacienții lor. E un premiu al celor rezistenți, al celor care nu cedează și al celor care merg mai departe. Și sunt mândru să fiu unul dintre acești oameni”, a subliniat medicul.

La jumătatea lunii noiembrie 2020, dr. Denciu era de gardă în timp ce la secția de Terapie Intensvă a Spitalului din Piatra Neamț a izbucnit un incendiu. Fără a sta pe gânduri, medicul a intrat în foc pentru a-și salva pacienții. Ulterior, medicul a fost transferat la Spitalul Regina Astrid din Belgia pentru îngrijiri. „Îmi amintesc că m-am trezit la terapie intensivă. Acolo am fost îngrijit de asistenţi medicali şi kinetoterapeuţi. Pe 20 ianuarie am fost transferat la unitatea de îngrijire medie. Am reuşit treptat să mă mişc şi să merg din nou. Astăzi pot deja să fac bicicletă. Încă mi-e greu să îndoi coatele. Dar merg mai departe cu recuperarea”, a povestit medicul român, potrivit Digi24.

Medicul Cătălin Denciu a fost declarat și „Eroul Anului 2020” în Belgia, titlul fiindu-i decernat luna trecută.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 
Comparty

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Curs BNR

Joi, 29 Iul 2021
Euro   Euro   EUR   4.9209   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.1443   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7815   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5608   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2322   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.3226   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5160   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   137.1600   Creștere

Bitcoin Exchange

Agentii imobiliare Brasov

Anunturi Chirii Brasov

Anunturi MyTEX
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Sunteţi de acord cu limitarea vitezei maşinilor în Braşov la 30 km/h?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter