myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

CORONAVIRUS BRAȘOV. Ziua și controalele...

  • Apreciez !Nu-mi place !-2
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Polițiști din cadrul IJP Brașov au organizat noi acțiuni preventiv-reactive, care au avut ca scop verificarea modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă, în vederea limitării răspândirii virusului Sars-CoV-2, acționând în zonele aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun pe raza județului Brașov.

Astfel, ieri, 9 septembrie, potrivit unui comunicat emis de IJP, polițiștii brașoveni au verificat 492 de locații, 19 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 43 de mijloace de transport persoane. 

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare de 1.500 de lei.

De asemenea, polițiștii brașoveni au verificat peste 1.230 de  persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.  

Foto: Arhivă

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Barbu Gh.
0 #1 Barbu Gh. 10-09-2021 18:02
Că ne rupem gâtul în gurile de canal neacoperite? Pentru că țîganii le-au furat capacele de fontă... NU CONTEAZĂ, IMPORTANT ESTE CA PUTORILE SĂ ÎI AMENDEZE PE CEI CE LE PLĂTESC SALARIILE, N-AR MAI AVEA ZILE... Hoții, bandiții, violatorii, toată scursura societății își face de cap dar prăpădiții amendează precupețe și pensionari.
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


STEEL CAME & FLUID

Curs BNR

Ma, 19 Oct 2021
Euro   Euro   EUR   4.9490   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.2444   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.8603   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.6190   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2468   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.4449   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5304   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   137.4500   Creștere
Anunturi MyTEX

Credeţi că un medic care spune că vaccinarea nu e soluția, trebuie își piardă calitatea de medic?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

Cele mai comentate

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter